Sportul naște valori, le conturează și le modelează în oameni frumoși, iar unul dintre acești oameni este Virgil Stănescu. În mod cert una dintre valorile unui sport prea putin mediatizat în țară noastră, baschetul, Virgil Stănescu a fost selecționat nu mai puțin de 15 ani în echipa națională a României de baschet, iar în 10 dintre aceștia a fost căpitanul echipei. De-a lungul timpului, el a jucat și în străinătate, în multe țări, printre care și SUA, unde a fost introdus in Hall of Fame-ul Universității Alabama de Sud. Cariera sa nu s-a oprit aici, în prezent fiind președintele clubului de baschet CSM Steaua București EximBank. Dacă stai și asculți atent zgomotul unei mingi de baschet bătută pe parchetul sălii de sport și bătăile inimii lui Virgil Stănescu, vei constata că nu există diferențe. Inima lui Virgil Stănescu bate in ritm de baschet. Și nu numai. Inima sa bate și pentru copii și pentru familie și pentru promovarea unor valori autentice, printre care iată că se numără și limba română. Domnul Stănescu a ales să răspundă cu umor (acolo unde a fost cazul) și cu integritate, întrebărilor noastre cu privire la importanța limbii române în sport, dar și în viața de zi cu zi.

          Vocea sportivilor se aude poate mai rar decât ar trebui, însă știm că în spatele orelor de muncă asiduă există oameni chiar foarte bine pregătiți. Oameni care au studiat și care s-au perfecționat, nu numai pentru domeniul sportiv. Este limba română importantă în sport?

Cu siguranță, limba română este importantă pentru orice român, inclusiv pentru sportivi. Comunicarea este un aspect important al vieții, în general, așa cum este și în sport, în particular, iar o limbă vorbită corect este o condiție necesară a unei comunicări eficiente. Fie că vorbim despre comunicarea între sportivi sau despre cea dintre sportivi și antrenori, mesajul trebuie să fie unul clar, precis și corect. În privința educației sportivilor în competențe de comunicare, există cazuri – mai multe decât ne-am dori, din păcate – în care se întrevede eșecul sistemului de educație de a oferi opțiuni coerente pentru sportivii de performanță. Pe de altă parte, cred că nici sportivii nu reușesc de fiecare dată să înțeleagă cât de mult contează educația pentru viața lor extrasportivă și să întreprindă ceva în acest sens.

          Dumneavoastră cum vedeți actualitatea? Există sau nu un dezinteres pentru limba română și folosirea ei în mod corect? Dacă există un oarecare dezinteres, de unde credeți că provine el?

Nu sunt în niciun fel vreun specialist în domeniu. Totuși, cred că prin noile platforme de comunicare a fost promovat un limbaj amestecat cu termeni noi, uneori util, alteori nu. Folosit continuu, s-au format deprinderi greșite care au alterat mai ales limbajul scris. În sport – și m-aș referi mai ales la baschet, sport pe care îl cunosc cel mai bine – există termeni folosiți și acceptați de practicanți și cunoscători, care formează un jargon cu numeroși termeni tehnico-tactici. Sunt destule cuvinte împrumutate din alte limbi, dar care au fost acceptate. Vorbitorii au înțeles că utilizarea lor înlesnește comunicarea, în condițiile în care limba română nu are echivalente pentru noțiunile respective. Sigur că acest lucru conduce la o schimbare a limbajului folosit în legătură cu sportul, fără ca asta să exprime un dezinteres pentru limba română.

          Sport pentru corp. Pentru minte rămân cărțile o solutie?

Cu siguranță, cărțile vor rămâne oricând o hrană a minții, însă asta nu înseamnă că sportul nu dezvoltă, la rândul lui, o gândire sănătoasă. Majoritatea sporturilor cer un nivel ridicat al inteligenței pentru a putea fi practicate la un nivel înalt. Să nu credeți că educația pe care o primește un sportiv pe teren ar fi una mai puțin utilă din punct de vedere social. Sportivii învață să respecte principii corecte, sănătoase, dinamice și etice. Eu cred că într-un sistem discursiv de educație formală ar fi nevoie de completarea pe care o aduce sportul: acel exercițiu al caracterului aplicat.

          Oamenii din sport citesc? Greșesc? Se documentează? Se perfecționează?

Aș vrea să dau un răspuns simplu și scurt pentru toate întrebările acestea: da, mereu! Poate sunt subiectiv și răspunsul meu exprimă mai mult o dorință. Totuși, în legătură cu greșelile, cred că avantajul nostru este că ale noastre se certifică: întâi efectele lor se văd limpede în scor, iar mai apoi le analizăm și încercăm să le corectăm.

Ca sportiv devii de multe ori model pentru cei din jur (copii mai ales). Un sportiv care studiază, care citește, care folosește în mod corect limba română, poate schimba mentalități?

Sportivii reprezintă, poate, categoria care dă cele mai multe modele pentru cei tineri. Cu siguranță că este important dacă sportivul știe să vorbească bine și corect sau, dimpotrivă, este agramat. Într-un caz ideal, el trebuie să-și transmită mesajul etic și comportamental corect pe terenul de sport, precum și în afara lui. Sunt cazuri multe în care așa se și întâmplă. Însă, există acest stereotip al sportivului needucat, care trebuie infirmat prin fapte, pentru că altfel dăunează mult atât sportului, cât și mesajului educațional pe care sportul îl poartă.

          Ați jucat multe meciuri în străinatate, ați intrat în contact cu diverse naționalități. Cum este situația în ceea ce privește limba maternă în acele cazuri? Se fac greșeli de scriere şi vorbire? Se pune accent, alături de sport și pe educație din acest punct de vedere?

Pentru mine, experiența în Statele Unite a fost un exemplu pozitiv de coerență și adaptabilitate a sistemului față de sportivi. Importanța pe care o dau sportului în sistemul educațional, dar și invers, importanța educației în sistemul sportiv, creează acei lideri sociali și acele modele pe care ești mândru când copiii tăi aleg să și le lipească pe perete în dormitor.

          În ce măsură afectează nevoia de a folosi o limbă straină utilizarea corectă a limbii romane?
În principiu, nu văd de ce ar afecta. Necesitatea cunoașterii mai multor limbi este evidentă, dar asta nu poate fi adusă drept scuză de către cei care vorbesc incorect limba maternă.

          Este lipsa timpului o cauză pentru care limba română este folosită în mod incorect?

Bănuiesc că nu vă referiți la prescurtări sau alte artificii în limba scrisă, ci mai ales la maltratarea limbii vorbite. Iar aici, după părerea mea, lipsa timpului nu poate fi adusă drept scuză. 🙂

          O conferință de presă, un interviu, un comunicat de presă, o prezentare a unui jucător nou. Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele la care sportivii pot fi invitați să vorbească. Este nevoie să comunicăm corect sau putem trece cu vederea greșelile?

Așa cum ați spus, acestea sunt doar câteva dintre situațiile în care trebuie să comunicăm corect. Aș mai adăuga si inițiativele sociale, cauzele susținute, rețelele sociale si, în general, orice altă comunicare publică. De fapt, tot timpul!

          Credeți că este nevoie de o mai mare implicare în ceea ce privește păstrarea intactă a limbii române, cu formele ei admise de scriere și vorbire? Considerați că este loc de mai bine?

Probabil că da, însă nu cunosc amănunte în acest sens.

          În final, vă rog să adresați un mesaj celor care au parcurs acest material.

Un sportiv a răspuns întrebărilor de mai sus! 🙂

          Vă mulțumim, domnule Virgil Stănescu, vă felicităm pentru implicarea în lumea sportului (și nu numai) și vă urăm succes în inițiativele viitoare!

Un nou capitol rămâne mărturie a importanței limbii române (și a folosirii ei în mod corect) indiferent de domeniu. Vă așteptăm și mâine, cu un nou capitol și un nou interviu, din care să tragem învățămintele necesare. Nu uitați, dacă v-a fost de folos acest material, sau dacă sunteți de părere că poate fi util și celorlalți, vă invităm să îl distribuiți!