Cum am realizat o casă cu aspect perfect, cu ajutorul unui expert (în materiale de construcții)!

Visam casa aia în care lumina se strecura jucăuș printre perdele. Casa aceea în care aroma de cafea fină se împletea cu mirosul de liliac trezit de roua dimineții. Casa aceea, în care te trezești și iesi pe verandă ca să saluți natura. Să citești o carte. Acum casa mea nu mai era un vis! Acum demarasem lucrările de construire, după ce atâta timp era doar o închipuire mentală a mea. Cu riscul îndatorării, visul meu era pe cale să se materializeze, iar eu eram cât se poate de încântată… până când am constatat că ceva nu e bine.

Sursa foto: Vindem-ieftin.ro

Șefa, am nevoie de mortar mâine! îmi zice Stefan, pe un ton oarecum impunător, care părea că înseamnă de fapt: nu îmi cumperi, nu muncesc! 

-Ștefan, am cumpărat zilele trecute nu unul, ci 5 saci cu mortar. Ce se întâmplă?

– Șefa, păi așa e când muncești. Mănâncă mult material casa asta.

Mă uitam stupefiată pe lista de cheltuieli și vedeam cu banii obținuți cu greu se duc pe prostii. Că mi se spune că materialul x e bun, după care meșterii mei se răzgândesc. Că văd cum la o torcretare zboară 50 % din material pe jos, în condițiile în care limita era de 20%. Acum mai era nevoie de izolații, termoizolații, tencuieli decorative și lista era în continuă creștere. Ca să cumpăr din magazinele de profil, mi se punea în față un preț enorm, justificat prin adaosurile de distribuitor, de transport și de depozitare. La producători, pentru că nu asiguram un flux frecvent de vânzare, primeam preț de client nou, chiar dacă pentru mine cantitățile erau însemnate. Simțeam că îmi pierd mințile de fiecare dată când primeam oferte de preț și de fiecare dată când auzeam apelativul șefa, mi se zbârlea pielea!

Nu se poate așa ceva, îmi spun, în timp ce pun cafeaua în ceașcă. M-am săturat pur și simplu de meșteri nepricepuți, de firme care nu fac altceva decât să îmi vrea banii, de produse de proastă calitate, care după ce că sunt proaste, mai cedează și în urma manipulării. Ce montaj? Ce calitate? Ce casa visurilor mele? Mi-a ajuns!

Sursa foto: Vindem-ieftin.ro

Mi-am luat cafeaua langă mine și, trăgând cu sete din țigară am început să caut ceva, nu știu ce, o soluție pentru oameni nepricepuți ca mine în ale construcțiilor și în domeniul materialelor de construcții. Mă chinuisem luni bune să obțin banii pentru casa asta. Nu-s contabil și nici expert în devize, însă nu trebuia să fiu specialist ca să văd că meșterii nu dădeau prea mare importanță încercărilor mele de a limita cheltuielile, iar magazinele își vedeau interesul. Caut repede pe telefon, cu ultima speranță materiale ieftine de construcții. Dau peste site-ul Casa de Comenzi Vindem-ieftin.ro și sunt ușor neîncrezătoare, dar na, deja pățită, nu mai am nimic de pierdut! Inițial am urmărit câteva păreri și recenzii video despre cei de la Vindem-Ieftin, pentru ca mai apoi să studiez puțin ofertele de pe site, din secțiunea magazin, pentru a vedea ce materiale de construcții oferă. Încerc să văd avantajele de dincolo de promovare și cumva încerc să le corelez cu nevoile mele. Și uite-așa mă trezesc că scriu cu pixul și hârtia pe foaie următoarele:

  • Mă interesează să cumpăr materiale de interior și exterior, materiale pentru structură și fundație,  pentru amenajări interioare și amenajări exterioare. Așadar am nevoie de o ofertă completă de produse care să satisfacă toate nevoiele materiale, cât și pe cele ce țin de preț. Nu vreau să fug prin oraș pentru ca nu găsesc tencuieli în același loc cu mortare, spre exemplu. Vreau să cumpăr din același magazin, să nu mai pierd vremea. Și vreau livrarea materialelor în siguranță!

Aflu că pot cumpăra totul din același loc, fără riscuri și fără alte bătăi de cap și că produsele ajung la mine în depline condiții de siguranță. Că acest sistem este unic pe piață și avantajează cumpărătorul, facilitându-i de fapt munca în ceea ce privește achiziționarea produselor necesare pentru realizarea proiectelor lor.

Sursa foto: Vindem-ieftin.ro

  • Mă interesează să cumpăr materiale de construcții de calitate, la prețuri mai mici decât prețul pieței.

Aflu, în mod comparativ, că prețurile pe care le primisem până atunci erau mari față de cele de la Vindem- Ieftin. Mă uit să înțeleg care este motivul și aflu că avantajul major este acela că fără existența unui stoc fizic, dar prin achiziționarea direct din depozitele producătorilor, această companie își stabilește propriul preț, mai avantajos decât cel al pieței. Fără costuri de transport, depozitare sau manipulare, costurile se reduc simțitor, iar acest lucru este în avantajul meu. Mă gândesc că un preț mai mic pentru un produs de calitate va însemna mult, mai ales acolo unde sunt pierderi, iar cifra totală a investiției se va reduce. Citesc și scriu în continuare avantajele, ca să pot trage și eu linie documentării mele.

  • Deja interesată, mă ghemuiesc și, ca un copil care închide ochii în timp ce freacă lampa fermecată, îmi pun următoarea dorință. Mi-ar dori să beneficiez de consiliere în vederea alegerii celor mai bune materiale de construcții. M-am săturat de meșteri care știu ei mai bine. Vreau o persoană specializată cu care să mă pot sfătui, care să mă ghideze și care să mă asigure că marfa solicitată ajunge la mine în condiții perfecte. Că nu vine deterioarată și că nici nu constat lipsuri.

Stupoare, prin fumul dens (de țigară, nu al lămpii fermecate) citesc despre felul în care poți beneficia de consultanță gratuită atunci când alegi produsele. Că acest lucru îți aduce o economie de timp și că îți va crește moralul pierdut în săptămânile pierdute prin jungla materialelor de construcții de unul singur. Da, asta era liana de care aveam nevoie!

Mulțumită, mă pregătesc să iau legătura cu un consultant. Chiar este un sistem unic, dar mai înainte de acest lucru, aceasta este o soluție. O soluție bună pentru nepricepuți ca mine, pățiți cu pseudo-meșteri, cu materiale și cu alte provocări. Da, acum știu ce am de făcut! Pregătiți-vă meșteri, vă arăt eu cine e șefa!

Concluzia? Poți să fii neștiutor în domeniul construcțiilor, însă asta nu înseamnă să fii luat de prost. Mai mult decât atât, nu tot ceea ce e ieftin, înseamnă automat și slab calitativ. Și nu în ultimul rând, dacă vrei și ieftin și bun, atunci trebuie să apelezi la profesioniști precum Vindem-ieftin.ro.

Articol realizat pentru proba nr.5 SuperBlog 2018- Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro – un concept unic pe piața materialelor de construcții

 

 

Comments are closed.

Hai pe messenger!
Loading...