Scriem capitolul de astăzi cu ajutorul unei persoane care dincolo de certificări în anumite domenii, pune un foarte mare accent pe oameni și pe modul de interacțiune dintre aceștia. Elena Toma ne-a atras atenția datorită unui proiect mai puțin întâlnit și anume realizarea, în timp, a unei cărți de bucate pentru copii, ca activitate care să aducă aproape 2 generații, cu concepțiile, credințele și aportul lor. Astăzi Elena a fost de acord să ne vorbească despre limba română și despre cât de importantă este aceasta atât din punct de vedere profesional, cât și personal.

Elena, îți mulțumesc pentru că ai acceptat invitația noastră. Te voi ruga să îmi spui, in câteva cuvinte, care sunt proiectele tale.

Imaginează-ţi o oglindă pivotantă cu doua feţe pe un suport. Oglinda unei părţi este normală, în schimb, cea de-a doua este cu sistem de mărire, pentru a evidenţia părţile importante si delicate pentru tine. Mereu m-au fascinat oglinzile de acest gen. Au un secret al lor…
Bine, bine…care este legătura oglinzii cu proiectele mele?
Te invit să întoarcem împreună oglinda, respectiv partea cu sistemul de mărire către noi. Aici am ales să proiectez reflexia proiectelor mele din sfera personală, iar pe cealaltă parte, cea normală, pe cea a proiectelor din sfera profesională. Ambele părţi ale acesteia, au un singur punct comun: suportul. Proiectele mele din ambele domenii: personal şi profesional, au, de asemenea, tot un numitor comun: CUVÂNTUL.

In calitate de coach, trainer si public speaker certificat John Maxwell Team Romania, am iniţiat un proiect numit „Caută. Descoperă. Învaţă.”Este un atelier de dezvoltare personală care mi-a adus in viaţă oameni din diverse arii profesionale, dornici de creştere, de descoperire a sinelui şi a potenţialului infinit cu care fiecare dintre noi suntem înzestraţi.
Cel mai drag sufletului meu, este proiectul pentru copii „Învăţ de mic să cresc mare” ce are ca obiectiv hrănirea minţii copilului, dezvoltarea creativităţii acestuia, iniţierea lui in procesul de creştere.
Tot în ultimii doi ani, creionez în minte un proiect de suflet, dedicat copiilor mei. Am strâns şi încă mai adun materiale şi momente care vor deveni surse de inspiraţie atunci când voi scrie o carte de bucate. Scopul scrierii este acela de a aduce joaca din sufragerie in bucătărie.

Ştiu că ai o experienţă destul de vastă in vânzări, drept pentru care te rog să ne spui cât de mult contează limba română in cadrul interacţiunii cu clientul, cu colaboratorii, furnizorii etc?

Lucrez in vânzări din 2009 şi, chiar şi in anii dedicaţi creşterii copiilor, am continuat să-mi dezvolt această latură profesională.
Am început ca responsabil de service-center intr-o companie multinaţională din industria frumuseţii. Treaba mea era să simplific lucrurile, să creez ordinea si disciplina necesare desfăşurării activităţilor, pentru colaboratorii companiei. Uşor de zis, dar când vii in faţa a zeci de oameni, cu mult peste vârsta ta, cu mult peste experienţa ta de viaţă, te încearcă un gol in stomac şi-ţi spui „rezist mai mult de trei luni”, în condiţiile în care ei nu-ţi dădeau nici o lună de viaţă ca angajat. Şi uite că in curând de împlinesc nouă ani.
Am lucrat cu sute de oameni şi am cunoscut mii.
Cel mai puternic liant dintre mine, ca om de vânzări si colaboratorii companiei este comunicarea. Aceasta nu se limitează doar la fond, ci şi la formă. Rama este cea care defineşte tabloul, aşa cum o exprimare corectă, clară si concisă transmite un mesaj concret si simplu de recepţionat.
Respectând acest tezaur, vorbind-o si scriind-o corect, am avut un partener de încredere pe drumul pe care am ales să mi-l clădesc. Am înteles, relativ repede, că oamenii devin mai atenţi atunci când vorbeşti corect româneşte, că devin mai receptivi. Atunci când un mail ce poartă semnătura ta, respectă întru totul normele limbii române, oamenii au încredere în tine, iar lucrul acesta te creşte.

Limba română în mediul profesional versus limba română în particular. Înclinăm să ne corectăm mai mult în faţa persoanelor pe care nu le cunoaştem şi mai puţin în mediul familiar?

Român sunt şi acasă, şi cu prietenii şi la serviciu. Identitatea noastră este aceeaşi in orice colţ de lume ne-am afla, iar respectul pentru limba română este respectul pe care îl am faţă de ceilalţi şi faţă de mine. E prea mult suflet şi prea multă melodie în ea ca să nu o cinsteşti aşa cum se cuvine.
Consider că este musai să ne corectăm de fiecare dată când greşim, oriunde am fi. Acest comportament se dă mai departe, oamenii învaţă să se corecteze doar când mai văd că mai există şi alţii care o fac.
Imaginea sinelui este ceea ce porţi cu tine mereu.

Ştiu că ai în plan un proiect destul de inedit, ce are legătură directă cu subiectul campaniei. O carte de bucate ce pot fi realizate împreună cu cei mici. Cât de mult contează ca o carte să fie scrisă in mod corect?

Limba română are nevoie, mai mult ca niciodată, de cărţi scrise corect, de voci care să o vorbească si braţe care să o apere!
În secolul al XXI-lea, limba română este maltratată, e dureros de înstrăinată. Parcă ar fi ruptă in mii de bucăţi şi au mai rămas câţiva oameni care iau bucăţile şi încearcă să o repare.
Cele mai grave răni îi sunt aduse în mediul online: prescurtări fără sens, multe, dar foarte multe neologisme inutile. E ca o haină albă, imaculată, pătată intenţionat.
Avem nevoie de oameni să scrie cărţi, să-i ducă frumuseţea mai departe, avem nevoie de oameni să ţină discursuri, să îi arate simplitatea cu fluiditatea, să dea mai departe acest unic cântec al poporului român.
O carte scrisă corect este încă o dovadă că muzica ei invită sufletul lal dans.

Pentru că am discutat puţin despre legătura părinte-copil, te rog să ne spui din perspectiva părintelui, care crezi tu că este rolul acestuia în ceea ce priveşte transmiterea corectă a noţiunilor de limbă română către copii?

Primul cuvânt care îmi vine în minte este „esenţial”. E responsabilitatea părintelui să dăruiască pruncilor săi moştenirea poporului român. Este ceea ce îi va face unici în lume, este despre identitatea noastră prin ei.
Modul in care vor învăţa aceştia să o primească este însuşi modalitatea prin care vor ştii să o dăruiască la rândul lor.
Limba română are multă iubire in ea, cuvintele limbii noastre sunt vii, sunt lumină.
Părintele este cel care creează mediul de creştere şi este datoria lui să fie cât mai prezent şi mai intenţionat în acest proces.
Copiii sunt cele mai inteligente fiinţe de pe pământ, au un simţ al sufletului extrem de sensibil. Reuşesc să construiască adevarate imperii in noi, părinţii. Dar noi? Noi ce construim în şi pentru ei?
Când sunt bebeluşi, singura modalitate de comunicare şi conectare cu ei sunt atingerea si timbrul vocii. Limba română are blândeţea necesară, nu este nevoie să distorsionăm în vreun fel pronunţarea cuvintelor.
Când mai cresc un pic, responsabilitatea părintelui creşte. Acesta va rosti cuvintele corect, pentru a nu crea confuzii. Apoi, responsabilitatea este din ce în ce mai mare: vorbim corect româneşte pentru ca el, copilul, să ştie clar şi sigur că este pe cel mai bun drum. Cum va ştii acest lucru? Va veni, negreşit, momentul validării corectitudinii când va intra in societate. Dacă păstrăm linia firescului, copilul va simţi echilibrul pentru că acesta a fost plantat la momentul potrivit.

Cât de mult a contat şcoala în vederea pregătirii tale? Mai este astăzi nevoie de şcoală?

Nu pot să-mi imaginez, nu pot să cuprind cu mintea viaţa mea fără şcoală. Prin şcoală înteleg educaţie şi voi face referire strict la acest aspect.
Am profesori care au făcut o diferenţă în viaţa mea punându-şi amprenta asupra pregătirii mele. Oameni care au crezut în mine, m-au susţinut şi m-au încurajat.
Am crescut într-o familie modestă, cu multe neajunsuri materiale si emoţionale. N-am avut condiţii care să-mi permită să urmez studii universitare cu plată. N-am avut opţiuni. Trebuia fie să învăţ, fie să renunţ la visul meu de a ieşi din tipare. Am ales prima variantă.
Am învăţat că educaţia este o călătorie care se încheie doar atunci când inima nu-ţi mai bate. Şi nu pentru că ai murit fizic, ci pentru că nu mai ai visuri de împlinit. Mort eşti cu adevărat, când in viaţă fiind, nu mai ai niciun vis către care alergi.
Şcoala mi-a dat şansa să fiu Elena de azi, şi tot ea este cea care îmi deschide calea spre Elena la care visez să fiu peste 10 ani.
Da, este nevoie şi astăzi de şcoală…mai mult ca niciodată! Ţărişoara noastră dragă are nevoie de oameni compentenţi, de oameni cu suflet şi cu viaţă!

Mai este nevoie să citim? Sau viteza cu care trecem prin viaţă este o scuză bună pentru a nu mai citi?

Când eram mică şi nu ştiam să citesc, iubeam cărţile cu imagini. Probabil că mi-ar fi plăcut şi cele care „aveau doar scris”, dar nu avea cine să-mi citească. Mă întorc la cărţile cu imagini. Le priveam de zeci de ori, iar in mintea mea aceeaşi poveste prindea viaţă în ce feluri voiam eu. Mă fascina că personajele puteau face ce-mi doream eu. Apoi, după ce am învăţat să citesc binişor, mergeam săptămânal la bibliotecă. Era un loc magic pentru mine. Ţin minte că acolo stăteam ore întregi. Îmi plăcea şi îmi place şi acum mirosul cărţilor, în special al celor vechi.
Unele cărţi erau rupte. Le lipeam cu grijă, gândindu-mă că sigur mai sunt copii care încă nu le-au citit. E atât de viu sentimentul acela! Simţeam că pot ajuta cumva pe cineva. Cu greu mă hotăram ce poveşti iau cu mine acasă. Aveam la un moment dat, o listă, o evidenţă pe care o ţineam despre ce am citit şi ce vreau să citesc.
Aşa am învăţat să călătoresc. Când voiam să fiu în altă parte decât locul în care mă aflam, luam o carte şi plecam cu mintea pe meleaguri neatinse de imaginaţia mea până atunci.
Cititul e foarte asemănător cu oxigenul şi are aceeaşi importanţă pentru noi. Nu există viaţă fără citit, aşa cum nu există viaţă fra oxigen.
Nu există nicio scuză pentru a nu mai citi. Cei mai mulţi dintre noi, ne folosim doar o parte din talentele cu care am fost înzestraţi şi rar ne străduim să ne atingem adevăratele comori. Dumnezeu ne-a dat un dar: potenţialul. Darul nostru pentru Dumnezeu este dezvoltarea potentialului. Tare mult imi place esenţa acestui citat.
A nu mai citi inseamnă a înceta să mai creşti. Este ca şi cum parcurgi drumul în viaţă fără a achita niciodată călătoria.

Ţie ţi se întâmplă să greşeşti? Cum remediezi această situaţie?

La mine, greşeala este un întreg proces. Apare aproape de fiecare dată când mă grăbesc. În graba aceasta a mea, reuşesc să creez un soi de „panică” a mea, cu mine.
Am mai învăţat că greşeala te creşte. Că dacă nu o ascunzi intr-unul din sertarele sufletului tău, dacă o priveşti din toate unghiurile vei găsi în ea adevărate lecţii, ce-ţi vor fi chei spre a deschide alte uşi
Câte minuni a pus Dumnezeu in om!

Ţi se întâmplă să corectezi alte persoane? Daca da, cum încerci să faci acest lucru, astfel încât corectura ta să declanşeze un aspect pozitiv?
Aici simt să răspund în două direcţii.
Mă stăduiesc să vorbesc şi să scriu corect româneşte, dar niciodată nu îi corectez pe ceilalţi. Consider că un comportament este mai puternic decât o observaţie.
Sunt un om cu multe greşeli. Nu-mi permit să îi corectez pe ceilalţi. Reprezentarea lumii fiecărui individ este diferită, unică şi este puternic influenţată de circumstanţele vieţii noastre, de mediul de creştere, de convingerile moştenite, de religie, de atât de mulţi factori. Lumea mea arată diferit de a doamnei care azi mi-a zâmbit pe stradă. Diferită şi de cea a domnului lângă care am aşteptat autobuzul treizeci de minute şi nici nu şi-a dat seama că am repirat lângă el.
Am învăţat să respect lumea fiecaruia şi să accept oamenii aşa cum sunt şi cum aleg să devină.
Da, pot să intervin. Doar atunci când cineva este interesat de opinia mea. Ofer cu drag informaţii dacă le deţin. Dacă nu le am, revin cu ele în timp util.
Suntem fiecare responsabil pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce facem, dat mai ales pentru ceea ce ne dorim să devenim.

Închei prin a-ţi mulţumi pentru proiectul tău, pentru faptul că aduci valoare limbii române, prin munca ta!
Îţi mulţumesc pentru că m-ai primit in casa muncii tale!

Îți mulțumim și noi, Elena și îți urăm succes în proiectele tale!

Doar două capitole ne mai despart de final. A fost o aventură plăcută, din care și noi am tras propriile învățăminte. Pentru mâine am pregătit 2 surprize, ca de final de campanie. Vă așteptăm să le vedeți!