Pentru capitolul nr. 28 am invitat o persoană care reprezintă un domeniu relativ nou în România, care însă merită susținut din toate punctele de vedere. Mara Popescu este consultant în alăptare și în babywearing, dar este de asemenea și parte activă a proiectului Caravana 07ALAPTARE. Mara este o persoană foarte implicată în proiectele sale, dar este și mamă. Am invitat-o să discutăm puțin astăzi despre proiectele în desfășurare și despre importanța limbii române în acestea.
Mara, îți mulțumesc pentru că ai acceptat invitația noastră! Te rog să ne povestești puțin despre activitatea ta. Te rog să ne spui ce proiecte ai în desfășurare, ce profesie ai?
Mulțumesc pentru invitație. Sunt educator prenatal, consultant în alăptare și în babywearing și sunt vicepreședinte al Asociației de Pediatrie și Consultanță în Alăptare. De 4 ani organizez întâlnirile săptămânale ale Grupului Alăptare și Babywearing Titan, țin cursuri pentru gravide și mame, călătoresc prin țară cu Caravana 07ALAPTARE. Particip în mod constant la cursuri de specializare pentru profesioniști ca să am acces la cele mai recente studii și recomandări și ca să le transmit mai departe părinților cu care lucrez.
Având în vedere multitudinea de proiecte în care te implici, te rog să ne spui cât de mult contează limba română în activitatea ta.
Exprimarea corectă a informațiilor ajută ca persoanele cărora mă adresez să înțeleagă mesajul. Acord în egală măsură importanță conținutului și formei în care mă exprim.
Participi la diferite evenimente, la unele chiar în calitate de speaker. Cât de mult contează să rostești în mod corect cuvintele și sintagmele? Cât de mult contează să pregătești un material corect realizat?
Pregătirea materialelor pentru cursuri și prezentări mă ajută să păstrez o structură a informațiilor pe care doresc să le transmit și să folosesc în mod eficient timpul pe care îl am alocat ca speaker. Acord timp recitirii materialelor pentru a identifica și corecta eventuale greșeli sau reformulez pentru a fi cât mai concisă exprimarea.
Pot fi influențați oamenii de felul în care vorbește un anumit model educațional?
Da. Părinții sunt asaltați, din diverse surse, de sfaturi nesolicitate și contradictorii. Este bulversant, mai ales pentru că ei doresc să facă ceea ce este cel mai bine pentru copil, dar nu știu exact ce trebuie să facă. În momentul în care găsesc un model în care au încredere, părinții pot să preia mai ușor atât informații, cât și comportamente.
Ești inițiatoarea întâlnirilor de babywearing ale mămicilor din Titan (și nu numai). Întâlnirile se adresează în special părinților. Cum vezi tu importanța limbii române, mai ales atunci când te adresezi acestei categorii?
Sunt onorată că la întâlnirile noastre participă mame și tați preocupați de îngrijirea sănătoasă a copiilor, dar care au un nivel ridicat al educației. Avem în grup medici, psihologi, educatori, juriști, contabili etc. Persoanele cu studii superioare oferă din experiența lor profesională atunci când li se solicită sprijin și au un nivel mai ridicat al așteptărilor în ceea ce privește exprimarea.
Deseori la aceste întâlniri există diferite persoane în rolul de vorbitor. Alegerea vorbitorului are la bază și modul acestuia de a se exprima corect românește?
Când aleg invitații la evenimentele pe care le organizez, țin cont atât de competențele profesionale, cât și de fluiditatea discursului și de carismă. Caut specialiști bine pregătiți, dar și modele care să inspire proaspeții părinți și să le transmită încredere.
Știu că susțineți alăptarea, familia și rolul ei în dezvoltarea copiilor, dar și purtarea sănătoasă a bebelușilor. Alături de voi, și noi susținem aceste lucruri. Dincolo de acest aspect, aș vrea să te intreb cât de mult contează limba română într-o familie din perspectiva ta personală. Cât de mult înseamnă pentru un copil să recepționeze mesaje corecte, chiar înainte de a merge la școală?
În primii 7 ani, mintea copilului este ca un burete care absoarbe informațiile din mediu, fără a le pune la îndoială, și cred că părinții au rolul de a oferi modele sănătoase din toate punctele de vedere, al alimentației, al exercițiilor fizice, dar și al interacționării umane și al unui limbaj corect.
Bebelușii care sunt la pieptul mamei, în sistem de purtare, au acces la limbajul părinților, pe care pot să și-l însușească fără efort.
Mediul online oferă posibilitatea de a adera la comunități online de informare. Consideri că este important ca limba română să fie respectată în cadrul acestora? Nu ne referim la a fi expert în lingvistică, ci la ideea de a incerca să te aliniezi unei vorbiri sau scrieri corecte. Ți se pare că este nevoie de o revitalizare a limbii române în contextul actual?
Atunci când un părinte pune întrebări exprimate clar, atât din punctul de vedere al conținutului, cât și al formei, acesta va putea primi răspunsuri clare. În grupul on-line pe care îl administrez încurajez părinții să transmită mesajele scrise corect, pentru a putea fi înțelese de către ceilalți și a primi răspunsurile de care au nevoie. Evităm folosirea prescurtărilor sau a devierilor de la subiect, orientându-ne pe soluționarea problemei pentru fiecare caz în parte. Faptul că părinții se cunosc între ei cred că ajută să se respecte și în interacțiunea on-line.
Dar am primit și intrebari la care nu am putut răspunde pentru că nu întețegeam despre ce este vorba.
Gestionați la nivel de organizație destul de multe resurse. Un site, o pagină dedicată social media, diferite documente virtuale, articole utile distribuite în scopul informării. Este nevoie ca informațiile conținute de acestea să fie corecte din punctul de vedere al limbii române?
Ne dorim să transmitem informații corecte și bine formulate pe site-ul pedilactis.ro (cu articole scrise de specialiști în pediatrie și alăptare), pagina Facebook a Asociației de Pediatrie și Consultanță în Alăptare și în grupul Facebook Alăptare și Babywearing Titan. Însă, având în vedere timpul limitat pe care îl avem disponibil pentru aceste acțiuni de voluntariat, simt nevoia de a avea alături un specialist în comunicare, pentru a reciti articolele și a propune soluții de îmbunătățire.
Știu că una dintre modalitățile de exprimare (distracție, coordonare, sport, socializare) a mamicilor la întâlnirile din Titan este cea prin flashmoburi, dansând cu bebelușii la piept. Crezi că limba română poate deveni o modalitate la fel de plăcută de exprimare? Cum vezi tu o schimbare în acest sens?
Mie îmi place sintagma “o minte sănătoasă într-un corp sănătos”. Atunci când învățarea are loc în joacă și este asociată cu o stare de bine, experiența este mai plăcută în ansamblu. Părinții din grupul nostru învață prin accesul la informații raționale (studii și statistici), văzând imagini emoționante sau participând, împreună, ca o comunitate unită, la activități fizice precum dansul și plimbările în parc. Nu cred că este vorba despre o concurență pentru diferitele feluri de învățare sau exprimare, ci de alcătuirea unui ansamblu armonios.
Mara, ție ți se întâmplă să greșești? Daca da, cum încerci să remediezi acest aspect?
Sigur că se întâmplă să greșesc. Încerc, în fiecare moment, să fac tot ce pot mai bine și să învăț din greșeli, pentru a nu le repeta apoi.
Mara, te rog să adresezi un mesaj sau un îndemn cititorilor noștri!
Părinților le recomand să aibă grijă și de ei, pentru că adesea sunt atât de preocupați de copii, încât le alocă lor toate resursele și uită de propria persoană sau de relația de cuplu.
În schimb, să identifice care sunt cele mai importante valori ale lor și să fie modele cât mai bune pentru copiii lor.
Vreți copii empatici? Fiți empatici!
Vreți copii sănătoși? Informați-vă și adoptați în primul rând voi comportamente sănătoase!
Vreți copii fericiți? Fiți fericiți!
Vreți copii educați? Educați-vă!
Vreți să aibă relații armonioase? Lucrați la relația voastră de cuplu!
Vreți să aibă succes profesional? Faceți cu plăcere ceea ce vă pasionează cu adevărat!
Copiii învață urmând modelul vostru. Pentru ei, acesta este normalul.
Mulțumim Mara pentru minunatele informații oferite și vă urăm succes în ceea ce privește proiectele viitoare!
Finalul campaniei este aproape, însă pare că domeniile în care limba română este un liant esențial sunt foarte multe. Mai avem de parcurs câteva capitole, pe care vă invităm să le citiți si să le distribuiți, dacă vă sunt de ajutor.