Garderoba mea. The One. The Answear.

Sursa foto: Answear.ro

Nu știu cum e la alții, însă eu pun un mare accent pe unicitate și pe inspirație de moment atunci când vine vorba despre vestimentație. Pe a combina și pe a utiliza acele piese vestimentare care îmi sunt tare dragi, încercând să le folosesc în cadrul ținutelor care fără ele ar putea părea banale. Nimănui nu îi place să se afișeze la diferite evenimente în aceleași ținute, așa că aceste articole vestimentare devin esențiale pentru a schimba ceva sau mai bine spus pentru a evidenția ceva- în cazul meu, unicitatea mea.

Colecția mea de piese vestimentare absolut indispensabile se numește THE ONE și vă invit să o cunoașteți. De ce o prezentare așa formală? Pentru că garderoba mea este mai mult decât o simplă colecție de haine cumpărate de pe site-uri mari, precum Answear.ro, sau din magazine fizice, din care mi-au făcut cu ochiul din vitrină. În dulapul meu nu sunt doar piese vestimentare, ci ACELE piese vestimentare și accesorii care mă definesc, care îmi subliniază unicitatea și mă fac să simt că eu sunt ACEA persoană care îmi doresc să fiu. THE ONE.

Care sunt top 10 piese vestimentare esențiale din garderoba mea?

Et voila! Discutăm în cele ce urmează despre acele piese vestimentare care sunt mereu actuale pentru mine și pentru ținuta mea, indiferent care sunt tendințele modei. Ele sunt de fapt baza a ceea ce va însemna de fapt o ținută ca tot unitar, devenind un sine qua non pentru felul meu de a mă îmbrăca.

Geaca de piele. Știu, vorbesc despre unicitate, dar voi exprima un clișeu: ce rockeriță aș mai fi, dacă nu aș avea în garderoba mea o geacă de piele? Dincolo de clișeu însă, geaca mea este acea geacă de piele, cu acea croială, formă și culoare, pe care de când am văzut-o în magazin am asociat-o momentelor în care ținuta va fi cea potrivită. Păi cine ia copilul de la grădiniță în bocanci și geacă? Da, da, cu blugii aia negri, rupți, de parcă mai au o chemare? Și ce dacă sunt însărcinată cu următorul bebe? Da’ ce dom’ le, nu poți fi bad ass mom, chiar și în luna a noua? Asta văd eu când îmi aleg un articol vestimentar, viitorul! Viitorul eveniment, viitoarea ținută ce poate fi completată cu doar un lucru în plus. De aceea geaca mea din piele e nelipsită din garderobă pentru că e ACEA geacă în care momentele devin neprețuite, indiferent de context.

Sursa foto: arhiva personală (Geaca din piele care merge cu absolut orice)

Ghete și bocanci. Bocancii mei, ACEI bocanci sau ghete de rocker, deși sunt de damă, îmi poartă picioarele prin toate locurile despre care scriu, sau în care îmi trăiesc experiențele. Bocancii mei sunt cei pe care îi pot purta cu iubire indiferent dacă port o fustă sau rochie, sau blugii aceia rupți, negri, despre care mulți spun că nu mai au șanse să trăiască. Ei mă scot din încurcătură când nu am decât câteva ținute din care să aleg, pentru că ei ies în evidență oricând și completează un întreg.

Curele. O curea potrivită te poate scoate din încurcătură atunci când inspirația refuză să apară, așa, cam ca Hulk în momentele dificile din filmul Avengers. Tu te rogi să apară inspirația, ea nu și nu. Și atunci, ce faci? Improvizezi, desigur! O curea galbenă la o rochie neagră merge de minune pentru a defini o ținută office, iar aceeași rochie neagră cu o curelușă cromată merge perfect pentru o seară în club. Firește și cu accesoriile potrivite. Cureaua potrivită e o soluție nebănuită, de care eu profit din plin atunci când nu mai am idei.

Sursa foto: arhivă personală (O rochie elegantă sau nu, purtată în două moduri diferite, la două sarcini diferite)

O rochie elegantă îmi e întotdeauna la îndemână. O să pară că sunt bipolară, însă eu privesc acest aspect ca pe o formă de autenticitate: în ciuda tatuajelor și a faptului că sunt o rockerită înnăscută, sunt perfect capabilă să port o rochie elegantă. Firește, e nevoie de acea rochie cu care să am o simbioză perfectă, dar în definitiv e parte din personalitatea mea, pentru că da, îmi place eleganța.

Palton. Am patru și le ador. Sunt acele modele care îmi plac, acele culori care se potrivesc în anumite momente, în funcție de starea mea și de eveniment. Le asociez cu toamna timpurie, când îmi place să îmi ascund trupul în ele și fața într-o eșarfă. Să le închid până la ultimul nasture ca și cum aș fi într-o confruntare directă cu frigul.

Eșarfe. Iubesc culorile, dincolo de ceea ce numesc my dark side. Deseori eșarfele sunt pata de culoare pe care o arunc pe pânza pe care mă pictez în fiecare zi. Ador să arunc cu nesaț culori cât mai vii, care să se împrăștie dând o notă veselă tabloului final, pentru că în culoare e viață. În plus, eșarfele sunt diafane, iar mișcarea lor în bătaia vântului, sub razele calde ale soarelui de toamnă, îmi amintesc de multe ori de faptul că eu însămi sunt o făptură fină, elegantă.

Pălării sau căciuli. Deși îmi place să fiu o mamă ieșită din tipare, nu uit faptul că 80 % din căldura corporală se pierde prin cap. Păi dacă spun asta copilului meu, nu este normal să îi servesc drept exemplu? Atunci e simplu pentru mine. Aleg mereu acele modele care pot fi deopotrivă serioase și jucăușe, dar și protectoare atunci când vine vorba de sănătatea mea.

Sursa foto: Answear.ro

Geanta sau rucsacul. Pentru că niciodată nu poți fi sigur când ai nevoie doar de un pachet de șervețele sau de un adevărat arsenal de supraviețuire, o geantă încăpătoare este exact ceea ce trebui. Personal eu am acea geantă, de dimensiuni relativ impresionante, ce găzduiește jucăriile copilului, dar și agenda mea, telefonul, dar și o mini-trusă de scule. Geanta mea e un spectacol, deoarece niciodată nu vei ști ce iese din pălărie.

Cămăși. Ei bine cămășile sunt piese vestimentare aparte în garderoba mea, deoarece în acest caz profit foarte mult de faptul că soțul poartă cam aceeași mărime ca și mine. Din acest motiv, când am nevoie de o anume cămașă sau de un anume model, acesta poate fi gășită cu ușurință atât în garderoba mea, cât și în cea a partenerului meu.

Accesorii. Le-am lăsat la final, însă ele sunt capabile să schimbe orice ținută, indiferent despre ce discutăm. Cămăși sau rochii, bluze, toate pot fi schimbate sau îmbunătățite în momentul în care ACEL accesoriu este folosit.

Garderoba mea e ceea ce sunt. E despre momente, trăiri, stări, personalitate. E despre lumină, despre muguri de primăvară, despre cafeaua băută în fugă. Despre iubire. Despre mine. Garderoba mea, a ta, este mai mult decât o tendință în modă. E viață!

Articol realizat pentru proba nr. 1 SuperBlog- Answear.ro- 10 produse pe care ar trebui să le ai în garderobă.

Comments are closed.

Hai pe messenger!
Loading...