Cadoul perfect: Experimentează viața pentru amintiri de neuitat!
Ziua șefului se apropia cu pași repezi, iar eu eram lipsită de orice idee de cadou. Ca și mine, restul colegilor habar nu aveau ce să îi ia. Șeful e un tip casual, dar care iese destul de tare din tipare, un tip tatuat, cult, rocker înrăit, care apreciază experiențele dincolo de lucruri materiale. Un bărbat temperamental cu sclipiri de cremene în priviri. Un bărbat pasional, pentru care trăirea reprezenta totul. Un om al controlului, un adept al meticulozității. Un om care ținea mai mult la amintiri decât la obiecte sau suveniruri. Voiam așadar să îi oferim ceva care să i se potrivească, să îi rămână întipărit permanent în minte. Acel cadou care să fie menționat oricând cu plăcere, indiferent dacă e la o seară cu vin fiert sau o ședință la birou. Cadoul acela de tip ”mai știți de ziua mea când…?” Cheta și plicul cu bani cădeau din start în acest caz, nu am fi vrut să îl tratăm atât de ieftin. Posesiuni avea destule, drept pentru care misiunea devenea din ce în ce mai grea. Așa că am simplificat-o. Cum? L-am răpit! Iată succesiunea evenimentelor!
Pasul 1. Brainstorming- goana după idee
Ne-am adunat în sala mare de conferințe, departe de ochii lumii și ai șefului și am început să adunăm idei. Cineva a propus un ceas, dar nu era nicidecum vârsta pensionării. Am râs. Altcineva a propus bilete la un concert rock. Interesant, însă prea previzibil. Sau bilete la o piesă de teatru. Aveam însă nevoie de ceva mai bun, de acel ceva la care nu s-ar aștepta în veci, știți voi, elementul surpriză. Bilete la un film plin de adrenalină. Film? Ei, abia atunci mi-a venit ideea!
Jocul (The Game) a fost un film care mi-a rămas în minte până astăzi. Nu pentru că ar fi o capodoperă, nici distribuție prea grozavă nu a avut, excepție făcând Michael Douglas, care și-a intrat în rol absolut fenomenal. Pe scurt, Jocul este despre viață și felul în care o percepem, despre experiențe și despre schimbările care se petrec în noi în urma unor trăiri. Omul de afaceri Nicholas van Orton nu prea prețuiește ce e în jurul său. Nu prețuiește familia, prietenii, pe nimeni dealtfel. Viața însă i se schimbă atunci când se înscrie orbește într-un joc, despre care nu știe absolut nimic. I se fac teste de orice fel și analize fizice, iar începutul jocului nu îi este dezvăluit. În așteptarea începutului se joc, se trezește în mijlocul unei schimbări de direcție a vieții. Pierde toți banii, fiindu-i golit contul. Ajunge fugar, căutat de lege. Își împușcă chiar și fratele într-o anumită conjunctură. În final… totul, tot ce se întâmplase era parte din jocul în care se înscrisese și nimic nu era real. Era un joc organizat pentru ziua sa de naștere, un cadou unic, deosebit, un cadou trăit cu toată ființa. Adrenalina, experiența aceasta l-a făcut pe Nicholas van Orton să privească viața cu alți ochi, să își descopere latura umană și să se întoarcă la prieteni.
Asta era ideea de care aveam nevoie! O astfel de experiență căutam!
Pasul 2. Planul- de la o idee la o experiență de neuitat!
Finalul filmului mi s-a părut grandios și m-a făcut să mă întreb dacă în viața noastră de zi cu zi, în România, am putea experimenta așa ceva. Agonie și extaz, experiente cu adrenalina sau o trăire profundă romantică… pe scurt altceva decât clasicul cadou corporatist sau plicul cu bani, bunurile cumpărate doar să fie sau alte idei lipsite de magie.
Căutarea mea pe Google mi-a generat cel mai frumos răspuns, total neașteptat, dar perfect pentru a crea un bookmark site-ului Experimenteaza.ro. Aici am găsit o panoplie de idei la care, recunosc, nu m-aș fi gândit niciodată. Sau poate că mă gândesc la potențialul lor abia acum, după ce am vizitat site-ul și am văzut filmul care a acționat ca un trigger. Aici am găsit experiențe din cele mai diverse: pentru dezvoltare personală (de modelat sau învățat diverse lucruri la nivel basic), food & drinks (cursuri de alimentație, tur Gourmet Istambul), zbor cu balonul cu aer cald (plus alte experiențe adiacente, precum experimentarea unui joc escape-room), salt cu parasuta, cursa de raliu, experiente de tir, experiente cu romantism, tot ce ar trebui să încerci măcar o dată în viață pentru un boost de adrenalină și pentru a-ți lărgi orizonturile.
Experimentează.ro oferă posibilitatea de a alege din sute de experiențe potrivite pentru fiecare personalitate. Adrenalină, relaxare, romantism, dezvoltare personală sau sport și hobby sunt doar câteva dintre variantele care se găsesc pe site.
Pasul 3. Pregătirile pentru experimentarea vieții
Șeful e un tip care tânjește după adrenalină. Nu îi place rutina, ci îi place să experimenteze, să afle cum se simte un lucru pe pielea lui. Să vadă trăirea, sentimentul, profunzimea momentului. Să își învingă teama, să stea față în față cu presiunea. În regulă, dacă personalitatea lui e așa aprigă, să alegem așadar din categoria ADRENALINĂ…Oau, multe experiențe mai sunt. Et voila!
M-am oprit asupra unei experiențe de tir în poligon outdoor, cu folosirea accesoriilor specifice: pușcă cu lunetă și pușcă cu talere. Am aruncat o privire și pe rezumatul ofertei, tocmai ca să mă conving că are inclus tot ce trebuie pentru o experiență nemaipomenită:
- Training de utilizare a armelor și echipamentelor din poligon
- Pușcă cu lunetă Remington 700 – 15 cartușe
- Pușcă cu talere Browning Ultra XT – 15 cartușe
- Echipament de protecție
- Locația, în București, deci nu vom avea nevoie de prea multă logistică.
Ei bine, cu siguranță vorbim despre adrenalină în stare pură, iar șeful va fi încântat să facă ceva nou, cu așa impact. Iar ce este mai interesant e că voucherul electronic cu opțiunea aleasă poate fi și personalizat cu un mesaj, dacă acesta este făcut cadou. Bun! Păi atunci hai să scriem: Experimentează viata, șefu’!
Pasul 4- Punerea în operă- Răpirea
Am luat în calcul toate variantele, am pregătit experiențele, acum rămânea o singură întrebare în mintea noastră: cum îi oferim cadoul? Așa, pur și simplu în cutiuță de cadou, i-ar fi știrbit din farmecul experienței. Pe sub ușa de la birou riscăm să nu îl vadă. La cina anuală de sărbătorire? S-ar fi așteptat la asta. Atunci cum?
– Păi…îl răpim!
– Îl răpim?
– Da!
– Bun, îl răpim și ce facem cu el?
– Îl legăm la ochi și îl facem să creadă că este captiv. Poligonul se află în București, așa că putem să îl răpim, în legăm la ochi și îl ducem în portbagaj până acolo. Eventual dăm câteva ture de Centru Vechi ca să aibă timp să trăiască momentul, să crească adrenalina. Acolo îl mai lăsăm un pic în portbagaj și la marginea poligonului, cât să se audă împușcăturile. Va crede că e vreun pluton de execuție și va intra și mai tare în starea de panică. Îl scoatem din portbagaj, ne prefacem că îl târâm și îl ducem în polion. Iar acolo…SURPRIZĂĂĂ!
Pasul 5- Recapitularea
Ideea nu e rea deloc, așa că pentru a face mai credibilă scena, ne-am hotărât să îl răpim chiar din incinta biroului, din lift, atunci când știam noi că el e ocupat cu gândurile despre companie. Cred că se va speria groaznic, nu de ipoteza răpirii, cât de lipsa controlului. Nu va vedea, astfel încât va trebui să își folosească alte simțuri. Când își va folosi auzul, va auzi împușcăturile și iarăși nu va ști ce se întâmplă, iar va fi în inferioritate din punct de vedere al controlului. Adrenalina va fi la cote maxime, pentru că va încerca să scape. Va trebui să fim atenți la legături, să nu ne scape ceva.
O dată ajunși în poligon, după ce se va panica bine, îi vom desluși supriza. Să vezi atunci emoție, bucurie și entuziasm. Cu siguranță va aprecia originalitatea și creativitatea. Cu siguranță va aprecia EXPERIENȚA, mai ales prin prisma trăirilor. Va aprecia viața, prietenii și familia. Va deveni viu, rupt din rutina zilnică, cu ajutorul neprevăzutului. Se va bucura să vadă o astfel de experiență, dar și punerea ei în operă, pentru că practic vom crea drumul către o sesiune de tir în poligon care în mod cert îl va încânta. Va putea astfel să se elibereze de stresul provocată de răpire și să se bucure de o experiență cât mai veritabilă de tir. Senzațiile tari, precizia și concentrarea, adrenalina, dar și echilibrul, acestea vor fi prerogativele unei experiențe memorabile.
Ca să mai îndulcim puțin experiența, știind că șeful e totuși și un tip pasional și familist, nu doar un vânător de adrenalină, am hotărât să îi oferim și o escapadă romantică în doi, alături de soție. Tot cu ajutorul site-ului Experimenteaza.ro, am ales o nouă experiență de vis, un weekend romantic într-un hotel de lux de 5 stele și tur ATV. Pe scurt, 2 nopți în Brașov pentru șeful și doamna lui, în hotel de 5 stele, cu acces la piscina interioară încălzită, cu jacuzzi și saună, tenis de masă, foişor exterior, wi-fi şi parcare asigurată plus tur ATV pentru 2 persoane în zona Vulcan-Poiana Marului.
Puse cap-la-cap experiențele promit să constituie un cadou de neuitat. Cu siguranță șeful se va bucura să vadă că în locul unui plic cu bani, sau a unor lucruri inutile, va putea să își creeze amintiri și trăiri pe care le va putea povesti și nepoților. Da, iar la nevoie îl va ajuta și soția cu amintirile, pentru că sunt sigură că și ea va aprecia aceste experiențe.
A propos, v-am zis până acum că șeful e soțul meu? 🙂
Articol realizat pentru proba nr. 16 SuperBlog- Experiențele trăite la maximum, amintiri pentru o viață! Sponsor Experimenteaza.ro