Ieșim în cinci minute sau “Fugit irreparabile tempus!”

Viața în doi presupune o viață împreună, nu doar minute și ore. Totuși, în anumite cazuri, 5 minute pot face diferența, mai ales când această sintagmă ascunde după ea un mod de a ieși basma curată dintr-o situație. Provocarea Answear.ro de astăzi este aceea de a discuta despre ce înseamnă de fapt acele 5 minute în care noi, bărbați și femei deopotrivă, ne pregătim de plecare.

Sursa foto: Answear.ro

Pentru noi, fiecare plecare este similară. Aproape de fiecare dată eu sunt cea care mai găsește ceva de făcut pe ultima sută de metri. Ne pregăteam într-o seară să plecăm în vacanță, când eu am realizat că am de tăiat ardei și de pus la congelator. Dacă plecăm în vizită, eu trebuie să mă trezesc cumva înaintea cocoșilor ca să pot fi gata și tot nu cred că mi-ar ajunge timpul, tot m-ar găsi soțul cu ochii roșii de somn printre bluze de damă, rochii și pantofi de damă, neștiind ce să aleg. Cred că singura dată în viață când nu am întârziat undeva, a fost ziua în care bebelușul meu își anunța timid sosirea. Pentru soț pare că e mai ușor în general, deoarece cu o cămașă și niște pantaloni, cu un tricou și o pereche de pantofi de bărbați și pentru el Answear se transformă în the answer.

Sursa foto: Answear.ro

De cele mai multe ori, în casa noastră, discuțiile noastre înainte de plecarea la un eveniment, fie zi de naștere, fie lansare de carte, fie o cină în familie sau fie vorba chiar de nunta noastră, se poartă strategic. Întotdeauna ne gândim că vom ajunge unde suntem invitați cu circa 15 minute minim înainte. De aceea avem obiceiul de a ne programa pregătirile, încercând să fim cât mai organizați. Recunoaștem însă, nu ne iese întotdeauna!

                                                            

– Poate că ar trebui să începi să te pregătești. La cât ar trebui să ajungem la hotel?

După ora 19:00 vor începe confirmările pentru prezență. Avem timp. La mine nu va dura mult: voi face un duș, mă îmbrac, mă fardez și ieșim în 5 minute pe ușă.

5 minute? Asta ar fi un record, pentru prima oară.                                                                  

Perspectiva mea

Ora 16:00. Merg la duș, după ce în prealabil el a petrecut acolo în jur de 15 minute. Sunt gata în cinci minute!, îi strig. Mă strecor printre șosete aruncate la întâmplare, pe care mă aplec și le ridic, astfel încât să ajung și eu mai repede în cadă. Pe jos covorul e ud. I-am spus de nenumărate ori să închidă ușa la cabina de duș! Firește, alunec și cad, dar hei, ce mai contează când dușul mult dorit e atât de aproape? Mai mult în patru labe decât în picioare, mă preling peste marginea cabinei de duș. O dată întrată acolo, realizez că prosopul de baie se află (încă) pe soțul meu, drept pentru care ies din cabină și plec după el.

– Gata deja? Chiar au fost 5 minute! Ei hai că azi ți-ai pus în cap să mă uimești cu rapiditatea ta!

Smulg prosopul de pe el, cu o față destul de expresivă și îl las descumpănit în urmă, în timp ce îmi văd de periplul meu printre dârele de apă din baie. Epilarea, dușul și aplicarea cremelor și uleiurilor mă relaxează, deși fură mult timp. Dușul este revigorant, și mă mai calmează puțin, așa că rămân în baie să șterg repede oglinda și cabina de duș și să șterg podeaua de urme.

Ora 17:30. Ies și îi văd privirea ușor dezamăgită. E gata îmbrăcat și parcă e un butoi de pulbere. Un dragon care scoate flăcări pe nas. Ce simplu e la el: cămașă, pantaloni, cravată și pantofi pentru bărbați. Mă îndrept cu pași rapizi spre dulap și fac o glumă, sperând că îl voi destinde:

– Eu cu ce mă îmbrac?

Rezultatul nu e cel dorit, așa că mă prefac că nu îl bag în seamă, deși știu că am exagerat un pic cu timpul. Pregătisem eu niște haine, însă inspirația de moment (ispita) îmi spunea să combin, să testez, să încerc. Caut prin multitudinea de bluze ceva care să mă avantajeze, însă printre atâtea rochii, fuste și bluze de dama e al naibii de greu sa mai găsești ceva. Găsesc o bluză peplum…nu, nu se potrivește cu pantofii, rochia e prea subțire și nu merge cu cizmele, ah, uite și bluzele din facultate! Realizez că pierd timpul prețios așa că optez pentru o bluză transparentă, senzuală, cumpărată chiar de el de la Answear, la care adaug o fustă conică și pantofi roșii. Et voila. Sunt gata!

– 5 minute! Îi strig din nou, deși mințeam cu nerușinare.

Ora 18: 15. În realitate nu prea sunt gata pentru că încă nu mi-am aranjat părul și nici nu m-am machiat. Lucrurile astea îmi mai iau o jumătate de oră cel puțin, dar măcar am privit cu coada ochiului în bucătărie și soțul încă nu se transformase în schelet, în timp ce mă aștepta, deși pierdusem noțiunea timpului. În schimb trăgea neputincios fumuri din țigară, în timp ce îți conducea mașinuțele din jocurile sale virtuale.

Sursa foto: Arhivă personală

Pe cuvânt că nu-l sufăr câteodată! El nu e nevoit să se epileze, din contră, aia la ei e doză de masculinitate. Dușul îi ia 10 minute, iar de îmbrăcat se îmbracă în alte 5 minute. Nu are nevoie de anti-cearcăn, fonduri de ten, creme hidratante, ape micelare, creioane, tușuri, farduri, rujuri sau iluminatoare. Nu are nevoie de fixativ sau clame si nici de cercei, brățări sau pandantive care să se potrivească cu ținuta. Nu e nevoie să facă parada modei, ca să vadă dacă bluza aia de acum 5 ani îi mai vine, sau dacă mai încape în pantalonii de dinainte de sarcina. Și tot el e cu gura mare! Pai uite cât timp mi-a luat doar să enumăr toate aceste lucruri, dar să le mai și pun în practică!

Ora 18:45. Îmi pun cerceii, închid cutia imensă de farduri și îl anunț că putem pleca. Dumnezeule, mult mi-a mai luat și de data aceasta! Îmi pun paltonul pe mine, îmi iau geanta și încerc să ies pe ușa pe care mi-o deschide galant.

– Stai, mi-am uitat telefonul! Cu ce o să îmi mai fac selfie-uri?

Plecăm. Pufăie ca un taur de nervi, dar măcar tace. De aceea îl iubesc eu atât de mult! E empatic și amabil până la final!

Perspectiva lui.

Este ora 16:00 și, deși am discutat să plecăm mai devreme, lucrurile parcă se desfășoară cu încetinitorul.

Un duș care la mine a durat 10 minute, pentru ea s-a transformat într-o relaxare de o oră. A plecat fără prosop, ba mi-a mai invadat și spațiul personal, atunci când l-a smuls pe al meu de pe mine. La un moment dat am vrut să arunc o privire pe geam să văd dacă mai respiră măcar, pentru că nu se auzea mai nimic. Mirosea bine în schimb atunci când a ieșit de la duș, de parcă toate florile de liliac s-au împletit în părul ei. Iar baia era atât de curată…Dar totuși… Sunt gata în 5 minute! Așa a spus, însă a trecut o oră!

Pe la 17:30 eu eram deja gata. La mine e simplu. Am ales o cămașă, o cravată și pantalonii de la nuntă. Am trei perechi de pantofi de bărbați pe care chiar ea mi i-a comandat pe Answear.ro, așa că alegerea a fost rapidă. Puțină spumă pentru păr, o cremă de față și gata. Când am văzut-o ieșind de la duș, mă așteptam măcar să aibă hainele pregătite. Dar nu, am văzut-o dintr-o dată cum dispare în muntele de bluze și rochii, așa că am plecat în bucătărie, ca să nu mai comentez.

Abia pe la ora 18:00 a început să se aranjeze. Dumnezeu îmi e martor, eu am o singură cremă, care stă stingheră printre cele 10 (mii!!) pe care le are ea. Deși arată drăguț rezultatul, eu nu înțeleg de ce își trasează atâtea linii pe față, ba mai colorate, ba mai estompate? Am trecut în fugă pe lângă dormitor și m-am speriat pentru că nu înțelegeam cine este acea făptură și ce a făcut cu soția mea. E contouring, îmi spusese ea o dată despre fenomenul asta necunoscut mie, așa că am lăsat-o în pace acum, pentru că era singura metodă prin care mai puteam câștiga timp.

Pe la 18:45 am auzit și eu cutia de farduri închizându-se. Se aude așa, ca un cufăr imens pe fundul mării, plin de alge și corali care îl îngreunează. M-am oferit să îi deschid ușa, fără să îi las de înțeles că m-aș fi săturat să aștept să plecăm. Și atunci ce să vezi? Ea în loc să iasă, aruncă pantofii din picioare, pentru că și-a uitat telefonul!!

Am plecat apoi. Ne-am simțit bine și ne-am distrat. A fost liniște, iar ea a arătat impecabil. De aceea o și iubesc. Deși 5 minute se transformă în eternitate de multe ori, pentru grija față de ea însăși și nu numai, o iubesc cu adevărat.

5 minute… ne-am ales pentru o viață împreună. Nu pentru 5 minute.

Sursa foto: Arhiva personală

Acest articol a fost realizat pentru SuperBlog 2017!

Comments are closed.

Hai pe messenger!
Loading...