Îmi port la gât bijuteria preferată cu aceeași mândrie cu care îmi port pe piele tatuajele!

Mi-au plăcut dintotdeauna colierele din argint, brățările și pandantivele, bijuteriile în general, dar găseam o plăcere deosebită în pandantivele acelea jumătăți, știți voi, pe care le împărțeai cu cineva drag. De regulă erau jumătăți de inimi care formau un întreg. Sau aripi. Arătau ciudat și solitar ca o singură parte, însă nu prea conta pentru că dincolo de aparență, împărțeai cu cineva o poveste doar de voi știută, printr-o bijuterie cu valoare emoțională imensă. Era special să oferi cuiva jumătatea ta și parcă și mai special era faptul că știai că jumătățile voastre se completează perfect.

Admirația pentru bijuteriile de acest tip a rămas și peste ani, doar că aceasta a prins un alt contur, mai ales o dată cu schimbarea tipurilor de bijuterii de pe piață. Nu port acum talismane care să îmbine două jumătăți, însă la fel ca și atunci, bijuteria mea preferată spune povestea aducerii împreună a două jumătăți, povestea creării unui întreg, a unui monolit. O completare perfectă.

Sursa foto: arhivă personală

Din fericire, de la jumătăți de inimi, bijuteriile au evoluat și pot spune adevărate povești pe care să le intuiești dintr-o simplă privire. Iubești pisicile, cățeii sau pur și simplu florile? O gamă variată de charmuri din argint care se potrivesc minunat pe brățări charm special create pentru acestea te pot ajuta să arății lumii întregi o parte din personalitatea ta. Pe vremea când nu știam încă nimic despre acest tip de brățări, mă temeam că acestea se pot rupe, ca brățările uzuale. Însă atunci când mi-am cumpărat prima brățară de acest tip și am văzut-o cât este de trainică și frumoasă, cât de rezistentă îi este încuietoarea, atunci nu am mai avut niciun dubiu că e exact ce voiam. În plus, ca să mă asigur că nu o pierd, pentru că este totuși importantă pentru mine, i-am achiziționat și un lanț de siguranță.

De fel sunt destul de personală cu lucrurile mele, mai ales cu cele care au o poveste de spus (primul laptop, cumpărat din salariul de la primul job, primul telefon mobil cu touch screen, atât de dorit, primul tatuaj…făcut din bucurie și tristețe în același timp…), iar bijuteriile nu fac excepție. Sunt selectivă și ușor tipicară și renunț greu la a purta bijuteria care de fapt spune povestea mea.

Personal găsesc bijuteriile la fel de importante precum tatuajele mele, sau cel puțin aceasta este asocierea în mintea mea. Tipicară cum sunt, îmi port bijuteria preferată cu aceeași mândrie cu care îmi port pe piele tatuajele. Permanent. Și, așa cum tatuajele mele spun o poveste, și bijuteria mea preferată face același lucru. De aceea, pe mâna dreaptă, pe care tronează un tatuaj cu o peliculă de film cu momente din viața mea, port o brățară cu un charm ”Mom” pentru că acela este de fapt un început de poveste. Finalul peliculei tatuate se încheie chiar cu imaginea stilizată a unei mame cu un bebeluș, drept pentru care charmul și brațara sunt alegerea cea mai bună pentru acel loc.

Povestea pandantivului cu pisici și copiii curcubeu

Să tot fie vreo 6 ani de când am primit în dar o bijuterie, care a devenit între timp preferata mea, pentru felul în care mă face să mă simt, pentru trăiri și amintiri deopotrivă. Un micuț pandantiv, ce înfățișează două pisici, una lângă alta, cu codițele răsucite ca într-o îmbrățișare. În aparență, nimic ieșit din comun, ba mai mult decât atât, părea un pandantiv comun, lipsit de orice însemnătate sau valoare.

Cumva însă, aceste două pisici au devenit cea mai valoroasă bijuterie a mea și nu neapărat prin valoarea intrinsecă, cât prin cea emoțională. Acest pandantiv a ”văzut” și a ”auzit” o mulțime de experiențe. A simțit o mulțime de trăiri. A fost strâns la piept și a fost șters cu lacrimi de foc, pentru ca în final să troneze liniștit, ca o veritabilă declarație a credinței mele.

Am primit pandantivul de la mama soțului meu, la câteva zile după căsătoria noastră. Instinctiv, am asociat cele două pisici cu noi doi, proaspăt căsătoriți, însă după o lună, când fiul nostru și-a anunțat sosirea grandioasă, mi-am încastrat în pandantiv dorința de a avea doi, doi copii care să stea unul lângă altul, legați unul de altul… Așa că pandantivul a devenit parte din mine și de acolo a auzit pentru prima dată glasul întâiului meu născut, i-a simțit atingerea moale când acesta l-a descoperit la gâtul meu și poate că a suferit atunci când, cu brutalitate, cel mic reușea să îl alunge de acolo. Mereu însă pandantivul era pus pe un alt lanț, pentru că fără el, locul era gol.

Brusc, bijuteria mea a căpătat o și mai mare însemnătate, pentru că spunea povestea visului meu. Visul meu a primit un val de fluturi în stomac atunci când la scurt timp după naștere am primit vestea că vom fi părinți din nou. Era ajun de Crăciun când bijuteria mea s-a înnegrit de tristețe, la fel ca noi. O sarcină dorită, poziționată însă într-un mod incompatibil cu viața (a mea și a fătului) a umbrit visul. Pentru prima dată de când eram trei, urma să îmi las familia în urmă și să calc într-un spital impersonal și rece.

Pisicile mele au simțit atunci o dată cu mine durerea și neputința, tristețea și golul…și au devenit mai importante, mai vii, mai statornice în credință. Ele au simțit bătăile inimii mele și teama din sufletul meu…iar ca și cum aceasta nu ar fi fost destul, aceeași poveste tristă s-a repetat trei luni mai târziu. Așa că pandantivul meu special a putut să vadă mai multe: soți ce-și strângeau mândri soțiile la piept, plicuri cu șpăgi, buchete de flori, lacrimi de supărare, bucurie sau frustrare…

Colecția de bijuterii este ca o biografie. O poveste care spune totul despre multe capitole mai mici ale vieții tale.
(Gem Hunt)

Sursa foto: arhiva personală. Chiar îmi port cu mândrie și pisicile și tatuajele. În poză, 6 luni de sarcină cu cel de-al doilea bebeluș

Cu 2 sarcini pierdute, 2 copii curcubeu, cu durere fizică, dar mai ales sufletească, am decis să nu-mi pierd speranța. Îmi aveam familia lângă mine, pe fiul și soțul meu. Iar pisicile mele au rămas la locul lor, la gâtul meu, aproape de inima mea. Nihil sine Deo, îmi spuneam din nou, împăcându-mă însă cu gândul că poate niciodată nu vom fi 4.

Uneori poate mi-aș fi dorit să port la gât și altceva, însă bijuteria aceasta pentru mine înseamnă atât de mult încât nimic nu îi poate egala frumusețea, importanța. Nu a fost zi să nu îmi amintesc de copiii mei curcubeu, însă cel mai puternic mi-am amintit de ei doi ani mai târziu când, pe 24 februarie (de Dragobete) aflam că o nouă inimă se formase din inima mea. Pentru a doua oară pisicile mele urmăreau o nouă odisee a sarcinii, auzeau noi bătăi ale inimii, vedeau noi ecografii, noi morfologii, pentru ca în final să audă pentru a doua oră un scâncet victorios de nou născut. Al doilea nostru copil.

De atunci pandantivul meu a devenit unul format din două jumătăți, un pandantiv care spune o poveste, cea a familiei. Bijuteria mea a venit astfel în completarea a ceea ce sunt, alături de tatuajele mele și cei doi micuți ai mei. A propos de tatuaje, da și această colecție s-a îmbogățit cu încă un tatuaj, desenat de mine chiar, cu doi băieței similari. Bonus, și soțul poartă pe mână același tatuaj, ca o bijuterie proprie.

Sursa foto: arhiva personală- pisicile și o parte din tatuajele mele

Bijuteria mea preferată are două jumătăți. Povestea mea născută din dorința de a fi o familie de 4. Două pisici a căror coadă se îmbină într-o mică îmbrățișare. Doi frați stând unul lângă altul. Mă uit la acest pandantiv și-mi văd povestea presărată cu dulceață și sare. În final însă sunt recunoscătoare. Da, se mai întâmplă uneori ca micul pandantiv să zboare prin văzduh, pentru că lanțul este smuls din neatenție de cei mici, însă mereu eu sunt acolo pentru el, așa cum el a fost alături de mine în crearea propriei mele povești.

Pentru voi ce înseamnă bijuteriile și mai ales, aveți una care vă spune povestea?

Articol realizat pentru proba nr. 9 Superblog- Bijuteriile sunt povești, sponsor- Venda Jewelry