Plănuiești un eveniment? Să fie royal!

Cine spune să nu amesteci afacerile cu plăcerea? De multe ori, mă gândesc la faptul că așa cum și eu sunt pe fugă în fiecare zi, transpunându-mă în proiectul de afaceri al fiecărui client în parte, la fel sunt și partenerii sau clienții mei. De aceea, așa cum eu am nevoie de o pauză binemeritată, la fel au și ei. Și atunci, dacă tot interacționăm, de ce să nu îmbinăm utilul cu plăcutul?

Pentru mine contează foarte mult modul în care mă prezint în fața clienților mei. De aceea am luat decizia ca seminariile și conferințele pe care le desfășor, legate de nișa pe care lucrez, să fie prezentate astfel încât să le ofer clienților mei mai mult decât un curs. O adevărată experiență. O experiență montană, care să te îmbie să lucrezi, să înveți, dar în condiții care să îți aprindă simțurile. Căutând un salon evenimente Brașov, mi-am dat seama că am găsit locul perfect pentru ce aveam de gând, drept pentru care evenimentul meu a fost unul absolut reușit. Iată ce aspecte am luat în calcul (și care a fost desfășurarea de forțe) pentru o experiență antreprenorială memorabilă.

Sursa foto: Hotel-royal.ro

Locația. Hotel Royal Poiana Brașov, este pentru mine un hotel situat într-o zonă cu o priveliște fabuloasă într-un mediu prietenos, lipsit de betoane, mașini și claxoane. Am luat în calcul acest lucru și am căutat să ofer liniștea și intimitatea evenimentului la care urmau să participe invitații mei. Nu am căutat o sală de tip aulă de facultate, ci o încăpere cu o priveliște liniștitoare, în care să ne simțim cu toții confortabil și gata să interacționăm. Capacitatea de găzduire nu a fost o problemă, cei 90 de invitați având fiecare locul lor, special destinat într-un salon evenimente Poiana Brașov, amenajat în stil teatru. Am constatat astfel că la nivel de organizare evenimente Brașov, acest hotel pune și el, ca și mine, foarte mare preț pe modul de prezentare, iar acest lucru a cântărit mult pentru invitații mei, care s-au simțit tratați regește.

Sursa foto: Hotel-royal.ro

Facilități pentru conferințe. Organizarea unei conferințe la care sunt invitați antreprenori de seamă, presupune și respectul acordat participanților. Am avut la dispoziție un video-proiector, deoarece era necesar ca elementele grafice și rapoartele să fie vizibile pentru toată lumea, indiferent de poziționare. În ciuda faptului că sunt un bun orator, o conferință nu înseamnă nimic dacă prezentarea ta presupune doar un monolog lipsit de imagine. De aceea, când am solicitat un ecran de proiecție, care să mă ajute pentru o mai bună vizibilitate, l-am și avut la dispoziție. Plus sonorizare. Unde mai pui că am beneficiat și de un laptop de pe care colegul meu aranja slide-urile, astfel încât eu să mă pot ocupa de prezentarea informațiilor? Sala a fost amenajată corespunzător, astfel încât fiecare invitat să aibă accesul cuvenit la informațiile pe care le-am oferit.

Sursa foto: Hotel-royal.ro

O surpriză foarte plăcută a fost aceea de a fi întrebată dacă am nevoie de un flipchart. Îmi place foarte mult interactivitatea, drept pentru care prezentările mele includ aproape mereu un flipchart vizibil tuturor, pe care notez ideile de bază, pe care vreau să le scot în evidență, sau la care să mă întorc, la nevoie. Uneori propun și jocuri de imaginație, deoarece mi se pare că informația pe care o ofer este mai bine asimilată atunci când ești implicat în discuție. Așa că propunerea lor s-a nimerit perfect, acceptând-o imediat.

Relaxare. Mia-m dorit să îmi surprind clienții și să le ofer un curs memorabil. De aceea, invitația a fost pentru două persoane. Soția se poate bucura de saună, în timp ce soțul pătrunde tainele SEO în cadrul conferințelor mele. Atmosfera într-o relație de afaceri nu trebuie să fie întotdeauna tăioasă și rece, drept pentru care mie îmi place ca în urma evenimentelor să știu că am creat punți între oameni. De aceea îi invit la o partidă de biliard seara, cât să ne destindem, dacă tot suntem într-o locație de vis.

Evenimentul a fost un succes și am câștigat cu toții o experiență de care ne vom aminti pentru multă vreme. De ce? Pentru că aceea a fost ziua în care eu am înțeles că o prezentare se face mai bine în stil Royal.

Sursa foto: Hotel-royal.ro

Acest articol a fost realizat pentru SuperBlog 2017!

Comments are closed.

Hai pe messenger!
Loading...